Asociaţia ”GAL Tecuci” este un parteneriat public-privat constituit juridic în baza O.G nr. 26/2000, cu personalitate juridică, de drept privat şi fără scop patrimonial, în urma consimțământului celor 68 parteneri publici și privați de a se implica și contribui la dezvoltarea echilibrată și durabilă a teritoriului GAL prin implementarea programului LEADER, PNDR 2014-2020.
Structura administrativ-teritorială a Asociației ”GAL Tecuci” se întinde din partea de Sud a județului Vaslui, respectiv comuna Pochidia și se continuă până în partea de Nord-Vest și Centrală a județului Galați, având în componența sa comunele: Bălășești, Buciumeni, Cerțești, Corod, Cosmești, Costache Negri, Cudalbi, Drăgușeni, Ghidigeni, Gohor, Nicorești, Poiana, Priponești, Țepu, Valea Mărului. Asociaţia ”GAL Tecuci” are sediul în sat Poiana, comuna Poiana, județul Galați.
În perioada de programare 2007-2013 Asociația Dezvoltare Zonală Tecuci, având în componență în majoritate același teritoriu, cu excepția comunei Cerțești, care este comună albă ce nu a mai făcut parte din teritoriul LEADER, la care se adaugă comuna Tutova din județul Vaslui, a implementat cu succes o SDL aferentă programului LEADER 2007-2013, aceasta a însemnat implementarea a 46 proiecte, în valoare totală de 2.234.115 euro, având beneficiari atât din mediul privat cât şi din cadrul partenerilor publici (consiliile locale).Peste 70% din proiecte au fost accesate și implementate de beneficiari tineri, acesta fiind unul din principalele obiective propuse și atinse prin implementarea SDL, în perioada 2007-2013.
Acţiunile de informare şi animare desfășurate în colaborare cu partenerii publici şi cu cei privaţi din asociaţie, în perioada 2010-2015 a condus la conștientizarea oportunităților LEADER existente în acest teritoriu și creșterea interesului beneficiarilor de a-și crește veniturile și nivelul de trai prin accesarea fondurilor europene nerambursabile oferite de PNDR 2014-2020.
În perioada de programare 2014-2020 Asociația ”GAL Tecuci” își propune o continuare a activității implementate de ADZT în perioada 2010-2015.
În prezent, teritoriul GAL are o populaţie de 57.312 locuitori, o suprafaţă de 999,85 Kmp şi respectiv o densitate a populaţiei de 57,32 loc/kmp.
Cele mai semnificative oportunități de finanțare pentru LEADER se regăsesc în următoarele domenii de acțiune identificate și sprijinite la nivel local:
→ diversificarea activităţilor economice non-agricole și încurajarea micilor întreprinzători;
→ crearea, îmbunătăţirea și diversificarea facilităţilor de dezvoltare economică, infrastructura fizică locală la scară mică și a serviciilor de bază;
→ creșterea atractivităţii zonelor LEADER și diminuarea migraţiei populaţiei, în special a tinerilor;
→ îmbunătăţirea incluziunii sociale inclusiv în ce privește grupurile minoritare/ etnice, protejarea și conservarea patrimoniului natural și cultural rural.
O pondere considerabilă a resurselor financiare va fi alocată pentru investiţii în „Renovarea satelor”, aceasta fiind măsura cu cea mai mare alocare financiară din cadrul SDL. Asociația ”GAL Tecuci”, va încuraja comunitățile rurale în valorificarea şi promovarea resurselor locale și va oferi şanse egale pentru locuitorii mediului rural, contribuind la reducerea decalajelor economico-sociale dintre rural și urban. În scopul elaborării SDL 2014-2020, au fost organizate întâlniri de animare/informare/consultare în fiecare UAT component și 3 grupuri de lucru cu toți partenerii GAL. S-a realizat o analiză a situaţiei existente privind teritoriul, populaţia, activităţile economice, organizarea socială şi instituţională. Prin interpretarea datelor statistice, a analizării informaţiilor culese în cadrul acţiunilor de animare şi consultare, ca urmare a colaborării cu actorii locali din sectorul public, privat, economic și societatea civilă, s-a conturat o viziune unitară asupra particularităţilor economice şi sociale la nivelul întregului teritoriu. S-au conturat astfel obiectivele şi priorităţile specifice pentru soluționarea celor 9 nevoi identificate în urma consultării actorilor locali, la nivelul teritoriului, acesta fiind rezultatul unui proces de decizie de jos în sus, ce va fi pus în practică prin finanțarea acțiunilor specifice celor 6 măsuri propuse.
Obiectivele previzionate a fi atinse ca urmare a implementării LEADER în teritoriu sunt:
i.Favorizarea competitivității agriculturii;
ii.Asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale și combaterea schimbărilor climatice;
iii.Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunitățiilor rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.
Aceste obiective corespund obiectivelor generale ale PAC menţionate la art. 5 din Reg. (UE) 1305/2013 şi cu cele ale PNDR 2014-2020, demonstrându-se astfel caracterul integrat al SDL.
Măsurile finanțate prin Asociația GAL Tecuci sunt:
→ M1/1B Sprijinirea cooperării între actorii locali și a formelor asociative – (Alocare financiară: 118.813 euro)
→ M2/2B Încurajarea reînnoirii generațiilor de fermieri – (Alocare financiară: 264.014 euro)
→ M3/6A Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol local în sectorul de producție – (Alocare Financiară: 385.895 euro)
→ M4/6A Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol local în sectorul de servicii și activități meșteșugărești – (Alocare financiară: 300.000 euro)
→ M5/6B Renovarea satelor – (Alocare financiară: 1.112.753 euro)
→ M6/6B Îmbunătățirea infrastructurii sociale – ( Alocare financiară: 60.000 euro)
INFORMATII DESPRE
CELE 16 LOCALITĂȚI DIN TERITORIUL GAL
DOREȘTI MAI MULTE INFORMAȚII?
Suntem pregătiți să răspundem întrebărilor tale!