Apel de selectie varianta detaliata M4 6A, publicat in data 13.04.2022
Apel de selecție nr. 1/2022 – varianta detaliată, M4/6A – Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol în sectorul de servicii și activități meșteșugărești
Data lansării apelului de selecție: 19.04.2022
Data limită de depunere a proiectelor: 23.05.2022
Locul și intervalul orar în care se pot depune proiectele- Sediul Asociației GAL Tecuci, comuna Poiana, județul Galați, zilnic în perioada 19.04.2022-23.05.2022, în intervalul orar 9.30- 16.30.
Închiderea sesiunii se va realiza înainte de termenul limită de depunere, dar nu mai devreme de 5 zile lucrătoare de la lansarea apelului de selecție, dacă valoarea proiectelor depuse atinge pragul de subcontractare de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii.
Fondul disponibil – 100.000 euro alocat în acea sesiune, cu următoarele precizări:
o Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect de –50.000 euro.
Intensitatea sprijinului:este de 100%.Sprijinul public nerambursabil este de 50.000 euro/proiect în baza unui Plan de afaceri.Sprijinul public nerambursabil va respecta prevederile R (CE) nr. 1407/2013 cu privire la sprijinul de minimis și nu va depăși 200.000 euro/beneficiar pe 3 ani fiscali.
Se aplică aplica regulile de ajutor de minimis în vigoare, conform prevederilor Regulamentului UE nr. 1407/2013.
ATENTIE! Termenul de finalizare a proiectelor (inclusiv efectuarea ultimei plăți) este la data de 31.12.2025 (cu respectarea instrucțiunilor de plată – anexă la Contractul de finanțare, privind depunerea ultimei cereri de plată aferentă proiectului). Atenție! Pentru proiectele care se supun ajutorului de minimis, contractarea se va efectua până la data de 31.12.2023
Modelul de cerere de finanțare pe care trebuie să-l folosescă solicitanții (versiune editabilă)- postat pe site-ul www.galtecuci.ro, poate fi accesat la următorul link: Cererea de finanțare este Anexa nr.1 la Ghidul solicitantului.
Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului în conformitate cu cerințele fișei măsurii din SDL și ale Ghidului solicitantului elaborat de către GAL pentru măsura respectivă:
- Plan de afaceri.
2.1 Situaţiile financiare (bilanţ – formularul 10, contul de profit şi pierderi ‐ formularul 20, formularele 30 și 40), precedente anului depunerii proiectului înregistrate la Administraţia Financiară, în care rezultatul operaţional (rezultatul de exploatare din contul de profit și pierdere ‐ formularul 20 ) să fie pozitiv (inclusiv 0).
În cazul în care solicitantul este înfiinţat cu cel puţin doi ani financiari înainte de anul depunerii cererii de finanţare se vor depune ultimile doua situaţii financiare).
Exceptie fac intreprinderile infiintate in anul depunerii cererii de finantare.
sau
2.2 Declaraţie privind veniturile realizate din România în anul precedent depunerii proiectului, înregistrată la Administraţia Financiară (formularul 200), insotita de Anexele la formular, in care rezultatul brut obtinut in anul precedent depunerii proiectului sa fie pozitiv (inclusiv 0)
şi/sau
2.3 Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit (formularul 221), document obligatoriu de prezentat la depunerea cererii de finanţare;
sau
2.4 Declaraţia de inactivitate înregistrată la Administraţia Financiară, în cazul solicitantilor care nu au
desfăşurat activitate anterior depunerii cererii de finantare.
Pot apărea următoarele situații:
- a) În cazul solicitanților infiintati in anul depunerii proiectului, acestia nu vor depune suituatiile financiare.
- b) În cazul in care anul precedent depunerii Cererii de Finantare este anul infiintarii, nu se analizeaza rezultatul operational din contul de profit si pierdere sau rezultatul brut din cadrul formularului 200, care poate fi si negativ.
- c) În cazul solicitanţilor care nu au desfăşurat activitate anterioară depunerii proiectului şi au depus Declaraţia de inactivitate (conform legii) la Administraţia Financiară în anul anterior depunerii proiectului, atunci la dosarul Cererii de Finanţare solicitantul va depune Declaraţia de inactivitate înregistrată la Administraţia Financiară.
Pentru întreprinderi familiale și întreprinderi individuale si persoane fizice autorizate:
Declarație specială privind veniturile realizate în anul precedent depunerii proiectului înregistrată la
Administrația Financiară
- Documente pe care solicitanții trebuie să le prezinte pentru terenurile și clădirile aferente obiectivelor prevăzute în Planul de Afaceri
Pentru situaţia în care terenul urmează să fie achiziţionat ulterior semnării Contractului de Finanţare
documentele de proprietate vor fi prezentate la a doua tranşa de plată.
3.1 Pentru proiectele care presupun realizarea de lucrări de construcție sau achizitia de utilaje/echipamente cu montaj, se va prezenta înscrisul care să certifice, după caz:
- Dreptul de proprietate privată
- Dreptul de concesiune
- Dreptul de superficie.
- De ex: contract de vânzare‐cumpărare, contract de donație, contract de superficie, contract de schimb,
- certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească rămasă definitivă, act emis de autoritățile administrative în cazurile în care legea prevede aceasta.
- Documentele trebuie sa fie incheiate în formă autentică de către un notar public (pentru contractul de concesiune nu se solicita incheiere notarială).
- 2 Pentru proiectele care propun doar dotare, achiziție de mașini și/sau utilaje fara montaj sau al caror montaj nu necesita lucrari de constructii si/sau lucrari de interventii asupra instalatiilor existente (electricitate, apa, canalizare, gaze, ventilatie etc.), se vor prezenta înscrisuri valabile pentru o perioadă (calculată în ani) cel puţin egală cu perioada de derulare a proiectului începând cu anul depunerii cererii de finanţare care să certifice, după caz:
- a) dreptul de proprietate privată,
- b) dreptul de concesiune,
- c) dreptul de superficie,
- d) dreptul de uzufruct;
- e) dreptul de folosinţă cu titlu gratuit;
- f) împrumutul de folosință (comodat)
- g) dreptul de închiriere/locațiune
De ex.: contract de cesiune, contract de concesiune, contract de locațiune/închiriere, contract de comodat.
Documentele trebuie sa fie incheiate în formă autentică de către un notar public, cu exceptia contractului de concesiune pentru care nu se solicita incheiere notariala.
Definițiile drepturilor reale/ de creanță și ale tipurilor de contracte din cadrul acestui criteriu trebuie interpretate în accepţiunea Codului Civil în vigoare la data lansării prezentului ghid.
In cazul dreptului de folosinţă prin concesionare pentru cladiri, contractul de concesiune va fi însoțit de o adresa emisă de concedent care să specifice dacă pentru clădirea concesionată există solicitări privind retrocedarea.
In cazul dreptului de folosinţă prin concesionare pentru terenuri, contractul de concesiune va fi însoțit de o adresă emisă de concedent care să specifice:
‐ suprafaţa concesionată la zi ‐ dacă pentru suprafaţa concesionată există solicitări privind retrocedarea sau diminuarea şi dacă da, să se menţioneze care este suprafaţa supusă acestui proces;
‐ situaţia privind respectarea clauzelor contractuale, dacă este în graficul de realizare a investiţiilor prevăzute în contract, dacă concesionarul şi‐a respectat graficul de plată a redevenţei şi alte clauze.
- Extras de carte funciară sau document care să certifice că nu au fost finalizate lucrările de cadastru, pentru proiectele care vizează investiţii de lucrări privind construcţiile noi.
Atenție! În situaţia în care imobilul pe care se execută investiţia nu este liber de sarcini (gajat pentru un credit) se va depune acordul creditorului privind realizarea investiţiei şi graficul de rambursare a creditului.
Clarificarea documentelor de proprietate de prezentat la depunerea Cererii de finanţare în cazul PFA,II, IF, care deţin în coproprietate soţ/soţie, terenul aferent investiţiei, în calitate de persoane fizice până la autorizarea conform OUG 44/2008: “În cazul solicitanţilor Persoane Fizice Autorizate, Intreprinderi Individuale sau Intreprinderi Familiale, care deţin în proprietate terenul aferent investiţiei, în calitate de persoane fizice împreună cu soţul/soţia, este necesar să prezinte la depunerea Cererii de Finanţare, documentul prin care a fost dobândit terenul de persoana fizică, conform documentelor de la punctul 3.1, cât şi declaraţia soţului/soţiei prin care îşi dă acordul contractului cu AFIR. Ambele documente vor fi încheiate la notariat în formă autentică.
Aceste documente vor fi adăugate la Cererea de Finanţare în câmpul ‘’Alte documente”
- Extras din Registrul agricol – în copie cu ştampila primăriei şi menţiunea „Conform cu originalul” pentru dovedirea calităţii de membru al gospodăriei agricole care desfășoară activitate agricolă pe suprafețe de teren mai mici de 0,3 ha.
- Pentru întreprinderile care au autorizat codul CAEN propus prin proiect se solicită obligatoriu o Declarație întocmită şi asumată prin semnatură de un expert contabil, din care să reiasă faptul că întreprinderea nu a desfășurat niciodată activitatea pentru care a solicitat finanțare si/sau din care să rezulte că veniturile din activități agricole reprezintă cel puțin 50% din veniturile de exploatare ale solicitantului.
- Copia actului de identitate pentru reprezentantul legal de proiect (asociat unic/asociat majoritar/administrator/ PFA, titular II, membru IF).
- Documente care atestă forma de organizare a solicitantului.
7.1 Hotărâre judecătorească definitivă pronunţată pe baza actului de constituire și a statutului propriu în cazul Societăţilor agricole, însoțită de Statutul Societății agricole;
7.2 Act constitutiv pentru Societatea cooperativă agricolă.
- Declaraţia privind încadrarea în categoria micro‐intreprinderilor/ întreprinderilor mici (Anexa 6.1 din Ghidul solicitantului). Aceasta trebuie să fie semnată de persoana autorizată să reprezinte întreprinderea.
- Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind respectarea regulii de cumul a ajutoarelor de minimis (Anexa 6.2 din Ghidul solicitantului).
- Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind neîncadrarea în categoria ’’firme în dificultate’’ (Anexa 6.3 din Ghidul solicitantului), semnată de persoana autorizată să reprezinte intreprinderea, conform legii. Declaraţia va fi dată de toţi solicitanţii cu excepţia PFA‐urilor, intreprinderilor individuale, intreprinderilor familiale şi a societăţilor cu activitate de mai puţin de 2 ani fiscali.
- Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului ca nu a beneficiat de servicii de consiliere prin Măsura 02 (Anexa 6.4 din Ghidul solicitantului)
- Declarație pe propria răspundere că nici solicitantul şi nici un alt membru al gospodăriei nu a mai solicitat în aceeași sesiune/beneficiat de sprijin financiar nerambursabil forfetar pe SM 6.2.
- Alte documente (după caz)
Cerințele de conformitate și eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, inclusiv metodologia de verificare a acestora
Verificarea conformității cererii de finanțare și a anexelor acesteia se realizează în baza fișei de verificare a conformității pentru Măsura M4/6A, ANEXĂ la ghidul solicitantului, și poate fi accesată la următorul link: fisa verificare conformitate M4/6A.
Cerințele de eligibiltate si metodologia de verificare a acestora sunt cuprinse în fișsa de verificare a eligibilității proiectelor, anexă la Ghidul solicitantului, putând fi accesate la următorul link:Fișa de Verificare a eligibilității M4/6A.
Procedura de selecție aplicată de Comitetul de Selecție al GAL- Selecţia proiectelor în cadrul Asociației GAL Tecuci, va fi realizată de către Comitetul de Selecţie, iar analiza și soluționarea contestațiilor va fi realizată de către Comisa de Soluționare a Contestațiilor.
Punctajul fiecărui proiect se va calcula în baza informațiilor furnizate de solicitant în cererea
de finanțare, documentelor atașate acesteia și a anexelor la prezentul ghid.
Proiectele eligibile se vor puncta în funcţie de sistemul de punctaj stabilit conform fișei de verificare a criteriilor de selecție, anexă la ghidul solicitantului.
Mai multe informații legate de selecția proiectelor sunt disponibile în Procedura de evaluare și selecție a proiectelor, disponibilă pe site-ul www.galtecuci.ro, putând fi accesată la următorul link: Procedura de evaluare a proiectelor.
– Criteriile de selecție cu punctajele aferente, punctajul minim pentru selectarea unui proiect și criteriile de departajare ale proiectelor cu același punctaj, punctajele aferente fiecărui criteriu de selecție stabilite cu aprobarea Consiliului Director -CD); inclusiv metodologia de verificare a acestora, sunt disponibile în ghidul solicitantului, pe site-ul www.galtecuci.ro, putând fi accesată la următorul link: Verificarea criteriilor de selecție M4/6A.
Data și modul de anunțare a rezultatelor procesului de selecție (notificarea solicitanților, publicarea Raportului de Selecție) – Rezultatele procesului de selecție se consemnează în Raportul de evaluare/selecție, care va fi publicat pe site-ul www.galtecuci.ro, în maxim 5 zile de la avizarea acestuia de către CDRJ. GAL va înștiința beneficiarii asupra rezultatului procesului de selecție prin notificări transmise prin fax, email sau poștă.
Datele de contact ale GAL unde solicitanții pot obține informații detaliate:
Preşedinte:
Capraru Valeriu Paul:
0744 858 110
Pintilie Ancuta:
0733 858 110
FAX:
0336 818 990
E-mail: galtecuci@yahoo.co
Sediul Asociației GAL Tecuci: Comuna Poiana, județul Galați.
Aceste informații vor fi disponibile pe suport tipărit la sediul GAL.
Documente utile:
- Cerere de finantare M4 6A non agricol sprijin forfetar pentru GAL, publicat in data 13.04.2022
- E1 Fisa de verificare a conformitatii proiectelor, publicat in data 13.04.2022
- Fisa evaluare eligibilitate M4 Non agricol, publicat in data 13.04.2022
- Procedura-de-evaluare-si-selectie-MODIFICATA-22-10-2018, publicat in data 13.04.2022
- M4 6A Fisa-de-evaluare-a-criteriilor-de-selectie-si-metodologia-de-verificare (1), publicat in data 13.04.2022
- Anexa_8_–_Lista_codurilor_CAEN_eligibile_numai_pentru_dotarea_cladirilor (1), publicat in data 13.04.2022
- Calendar apeluri de selectie aprilie 2022, publicat in data 13.04.2022
- Declaratie-catre-GAL-privind-raportarea-platilor-efectuate-de-AFIR, publicat in data 13.04.2022
- FIȘA MĂSURII M4 6A Decembrie 2021, publicat in data 13.04.2022
- Hotarare CD Aprobare apeluri selectie martie 2022, publicat in data 13.04.2022
- Martie 2022 Anexa_2_Model_Plan_de_Afaceri_-M4-6A-SM-19-2 (2), publicat in data 13.04.2022
- Lista codurilor Caen eligibile la finantare in cadrul masurii M4 6A, publicat in data 13.04.2022
- Ghidul solicitantului MĂSURA V finala M4 6A - Dezvoltarea antreprenoriatului non-agricol în sectorul de servicii și activități meșteșugărești, publicat in data 13.04.2022
Declaratii pe propria raspundere
- Anexa_6.4_Declaratie_ca_solicitantul_nu_a_beneficiat_de_servicii_de_consiliere_pe_M_02, publicat in data 13.04.2022
- Anexa_6.3 Declaratia cu privire la neincadrarea in firme in dificultate, publicat in data 13.04.2022
- Anexa_6.2 Declaratie privind respectarea regulii de cumul (minimis), publicat in data 13.04.2022
- Anexa_6.1 Declaratie incadrare in categoria de micro-intreprindere si intreprindere mica, publicat in data 13.04.2022